This catalogue is published by Art Encounters Publishing House on the occasion of the exhibition "Lost in the Moment that Follows" hosted at the Kunsthalle Prague from June 9 to September 10, 2023.
Acest catalog este publicat de Editura Art Encounters cu prilejul expoziției
"Pierdut în clipa ce stă să vină", găzduită de Kunsthalle Praga în perioada 9 iunie 2023 - 10 septembrie 2023.
Lost in the Moment that Follows.
The Ovidiu Șandor Collection
Romanian translation bellow ⭳
INTRODUCTION
The exhibition Lost in the Moment that Follows, held at Kunsthalle Prague from June 9 to September 10, 2023, presents a remarkable selection from the Ovidiu Șandor Collection, offering insight into the evolution of Romanian contemporary art. As part of the Ways of Collecting series, the exhibition highlights the role of private collectors in shaping cultural narratives and preserving artistic heritage.
Curated by Tevž Logar, the exhibition follows a chronological structure, encompassing avant-garde, neo-avant-garde, and post-1989 artistic movements, fostering a dialogue between past and present. The collection’s ability to challenge fixed historical narratives and support new artistic production positions it as an essential force within the broader artistic system.
For Christelle Havranek, Artistic Director of Kunsthalle Prague, collecting is an integral part of the art world, operating alongside artistic creation and curation. She situates Lost in the Moment that Follows within the larger context of Eastern European art, emphasizing how it challenges dominant Western narratives.
Renowned curator and former director of the Centre Pompidou’s National Museum of Modern Art, Bernard Blistène, reflects on the deep intellectual and emotional connection between collectors and their collections. Drawing on Walter Benjamin’s insights, he sees the Ovidiu Șandor Collection as an active dialogue between history, geography, and artistic expression, bridging past and present.
Art historian and critic Daria Ghiu approaches the collection as a form of cultural archaeology, unveiling hidden layers of Romanian art history. She highlights its fluid, evolving nature, positioning it as both a private and public entity—one that invites engagement and fosters a shared gaze among artists, artworks, and viewers.
Together, these perspectives reveal how Lost in the Moment that Follows is more than an exhibition; it is a dynamic exploration of collecting as an intellectual pursuit, a means of preserving cultural memory, and a catalyst for ongoing artistic dialogue.
EXCERPTS
Christelle Havranek - Ways of Collecting
“The collection as a shared experiences of historical transformation”
‘‘Spanning over a century of creation, it was the first exhibition of Romanian art on such a scale in the Czech Republic. For the local public, this has been a unique to discover analogies with the Czech art scene and its evolution, as well as to perceive strong resonances between the influences, media and themes explored by artists from both countries.
Ovidiu Sandor’s collection shown in Prague raised awareness regarding shared experiences of historical transformation. It also highlighted their diversity of artistic voices across a region still marginalized by the dominant art history narrative of Western Europe and the USA.’’
p.1
Tevž Logar - Lost in the Moment that Follows
“The collection as a living organism”
‘‘And yet the intersection of artworks, ideas, and historical periods is not the sole interpretative anchor of the project because it is crucial to think of the collection not only as a cemetery of a objects but also as a living organism that communicates with the space and above all with the different contexts in which the collection is situated. In this spirit, the artists Ciprian Mureșan, Alex Mirutziu, and Dan Perjovschi, were invited to make a range of interventions into the structure and concept of the exhibition project with the purpose of introducing new views into the collection. However, inviting these three artists does more than merely redefine the collection as a living organism. The gesture reveals the similarity of the conceptual and formal interests of these contemporary artists and their predecessors and also highlights the importance of newly commissioned artistic production. In this sense, the collection as a structure communicated directly with the program of the host institution and becomes an actual platform for the support and improvement of the artists’ production conditions.’’
p.12
Bernard Blistène — Ovidiu Șandor: The Love of Art
“Ovidiu’s collection is centered on Romania yet testifies at the same to time to exiles, to exoduses, but also to nation-transcending collaborations.”
‘‘Ovidiu's collection is structured into several groups that, in many respects, escape both chronology and a judicious inventory by discipline. It charts the twentieth century and embraces the present day. The most famous of names rub shoulders with other, lesser-known figures. Above all, though, it attracts attention for the ensembles it proposes and the diversity of the disciplines it covers. Without being exhaustive - there is no conclusive exhaustiveness - it tends to offer a vision that is both personal and generous with the modernities that have unfolded from their origins in the last century up until the most contemporary works of art. However, what strikes me above all else is the aim not only of constituting nuclei around certain key figures but also of signalling a very strong commitment to certain names unjustly overlooked both in Romania and abroad. Thus, the strength of the ensembles brought together in the collection invites the visitor to make real discoveries.’’
P.15-16
‘‘As I finish this essay, I cannot help but think of the oeuvres of those I have not mentioned: lon Tuculescu's creative rage, Doru Tulcan's spatial constructions, Decebal Scriba's conceptual praxis, Andrei Chintila's acerbic celebration of painting, Eugen Rosca's disturbing imagery, Alex Mirutziu's measurement of the body, lon Bârlădeanu's grotesque collages.... So many artists to discover, so many works worthy of exploration about which we still know so little. They are the actors and actresses of an artistic stage that we have yet to comprehend fully.’’
P.17-18
Daria Ghiu — The Ovidiu Șandor Collection: An Archeology of the Immediate
“An art collection is formed like a constellation, like an archipelago”
‘‘What I find fascinating about the whole Ovidiu Șandor collection, as an assemblage of different works, styles, ages and periods, is the significant presence of the historical avant-gardes: not only are these works valuable in themselves, as "museum pieces" associated with a given time and a given air of the times (one might say, at the risk of annoying the avant-garde themselves, they are classicized), they also serve as a key to interpretation, as tools for understanding the other, more recent items in the collection.’’
P.20
‘‘At this point, we must make two more stops on our journey: Geta Brătescu and Alex Mirutziu. In Earthcake (1992), Geta Brătescu - an artist who belonged to the Bucharest art scene, a low-key figure and yet so dynamic, playful and fluid in shifting from one medium to another: writing, drawing, textiles, video, performance, lithography, illustration, etc. - literally makes a cake out of earth. We see her hands at work, shaping the earth, while at the end we see her, with a white-painted kabuki face, eating her own cake. This act contains a certain degree of discipline in working with her body, but not in a violent sense, as with Marina Abramovic, for example, but carefully retaining a certain aesthetic. Similarly, though in a different sense, the artist Alex Mirutziu creates the glass work The Artist and Himself at 29 - Life Mask of the Artist at 29 (2011). The artist's mask is fragile and, one might say, morbid, too.
It is suggestive of the texture of a leaf of parchment and reminiscent of a shroud. Alex Mirutziu works with his own body, reflecting upon it, in the tradition of the Dadaist happenings at the Cabaret Voltaire and the performances of lon Grigorescu, which took place in secret but in front of the camera. To end this subchapter, let us make one more stop. The human body disappears, and so does the human face. We are not dealing either with the immortalisation of the artist at a given age, in the sense of Mirutziu. But it is still a kind of identity document, one in which the outline of the body is formed out of the constituent elements of the work: Ana Lupas, Identity Shirt (Second Generation).
There is a certain element of monumentality in these pieces from 1969, which, created using different fabrics, pencil, thread, sweat and blood, constitute a table of contents of human activities. A certain monumentality and, at the same time, an element of fragility and human presence coexist in the artist's installations, such as Machine for Flying Through the Woods (1973), alongside other spatial works made using textiles which the artist created and exhibited at the time in different international settings. A key figure in Romanian art, Ana Lupas is not only a prolific artist and personality with an incredibly special and personal concept of space, but also a leading curator of exhibitions and someone who played a crucial role in the education of multiple generations of artists at the loan Andreescu Institute of Fine Arts in Cluj during the communist period.’’
P.21-22
Tevž Logar - Pierdut in clipa ce sta sa vina: Colecția Ovidiu Sandor
“Colecția ca un organism viu”
‘‘Cu toate acestea, intersecția dintre operele de artă, idei și perioade istorice nu este singura ancoră interpretativă a proiectului, deoarece este esențial să ne gândim la colecție nu doar ca la un cimitir de obiecte, ci și ca la un organism viu care comunică cu spațiul și, mai ales, cu diferitele contexte în care se află colecția. În acest spirit, artiștii Ciprian Mureșan, Alex Mirutziu și Dan Perjovschi au fost invitați să facă o serie de intervenții în structura și conceptul proiectului expozițional, cu scopul de a introduce noi perspective asupra colecției. Însă invitarea acestor trei artiști înseamnă mai mult decât o simplă redefinire a colecției ca organism viu. Gestul dezvăluie asemănarea dintre interesele conceptuale și formale ale acestor artiști contemporani și cele ale predecesorilor lor și evidențiază, de asemenea, importanța producției artistice recent co-mandate. În acest sens, ca structură, colecția comunică în mod direct cu programul instituției gazdă și devine o platformă reală de susținere și îmbunătățire a condițiilor de producție ale artiștilor.’’
P.150
Bernard Blistène- Dragostea pentru artă
“Colectia lui Ovidiu se concentrează asupra României, dar, în acelasi timp, oferã o mărturie despre exiluri, pribegii, precum si despre colaborarile transnationale”
‘‘Colecția lui Ovidiu este structurată în mai multe grupe care, în multe privințe, scapă atât cronologiei, cât și unei inventarieri judicioase pe discipline. Ea cartografiază secolul al XX-lea și se întinde până în zilele noastre. Nume dintre cele mai celebre stau cot la cot cu alte figuri mai puțin cunoscute. Dar, mai presus de toate, colecția atrage atenția prin ansamblurile pe care le propune și prin diversitatea disciplinelor pe care le acoperă. Fără a fi exhaustivă – nu există o exhaustivitate definitorie –, ea propune o viziune deopotrivă personală și generoasă cu modernitățile care s-au succedat de la originile lor, din secolul trecut, până la cele mai contemporane opere de artă. Ce mă surprinde însă, mai presus de orice, este nu doar intenția de a constitui nuclee în jurul unor figuri-cheie, ci și aceea de a enunța un angajament foarte puternic față de anumite nume pe nedrept ignorate atât în România, cât și în străinătate. Astfel, forța ansamblurilor reunite în colecție îl invită pe vizitator să facă adevărate descoperiri.’’
P.153
‘‘Acum, când închei acest eseu, nu pot să nu mă gândesc la operele celor pe care nu i-am menționat: furia creatoare a lui Ion Țuculescu, construcțiile spațiale ale lui Doru Tulcan, praxisul conceptual al lui Decebal Scriba, felul acerb în care Andrei Chintilă celebrează pictura, imaginile tulburătoare ale lui Eugen Roșca, măsurarea trupului făcută de Alex Mirutziu, colajele grotești ale lui Ion Bârlădeanu... Atât de mulți artiști care trebuie descoperiți, atât de multe lucrări demne de explorat și despre care știm încă atât de puțin. Ei sunt actorii și actrițele unei scene artistice pe care încă nu am reușit să o înțelegem pe deplin.’’
P.155
Daria Ghiu — Colecția Ovidiu Șandor: O arheologie a imediatului
“O colecție de artă se construiește ca o constelație, ca un arhipelag.”
‘‘Ce mi se pare fascinant la întreaga colecție Ovidiu Șandor, ca ansamblu de lucrări, maniere de lucru, vârste și epoci, este prezența consistentă a avangardelor istorice: nu doar valoroase în sine, ca piese „de muzeu” încadrate într-un anumit timp și cu un anumit aer al timpului (clasicizate, am putea spune, supărându-i tocmai pe avangardiști), ci devenite și chei de lectură, instrumente pentru înțelegerea celorlalte obiecte, mai recente, din colecție.’’
P.158
‘‘În acest moment trebuie neapărat să facem alte două opriri: Geta Brătescu și Alex Mirutziu. În Earthcake (1992), Geta Brătescu – o artistă formată în spațiul bucureștean, prezență discretă și atât de mobilă, ludică, fluidă de la o materie la alta: scris, desen, mediul textil, video, performance, litografie, ilustrație etc. – face literalmente o prăjitură din pământ. Îi vedem mâinile la lucru, modelând pământul, iar la final îi vedem chipul kabuki, vopsit în alb, mâncând din propria prăjitură. E în acest gest o anumită rigoare de lucru cu corpul, dar nu într-o manieră violentă, ca la Marina Abramović, de exemplu, ci păstrând cu grijă o anumită estetică. În același fel, deși într-un alt sens, artistul Alex Mirutziu își construiește din sticlă The Artist and Himself at 29 - Life Mask of the Artist at 29 (2011). Masca artistului e fragilă și am putea s-o catalogăm drept morbidă. Sugerează textura unei foi de pergament, amintirea unui giulgiu. Alex Mirutziu lucrează cu corpul lui, reflectează asupra acestuia, pe o filieră a cărei tradiție îl așează alături de happeningurile dada de la Cabaret Voltaire și performance-urile făcute pe ascuns, dar în fața camerei, ale lui Ion Grigorescu.
În finalul acestui subcapitol, o ultimă oprire. Corpul uman dispare, figura umană dispare și ea. Nu este nici acea imortalizare a unei vârste a artistului, în sensul dat de Mirutziu. Dar este tot o carte de identitate, în care urmele corpului apar din elementele care construiesc lucrarea:
Ana Lupaș, Cămașa de identitate (Generația a doua). E un anumit tip de monumentalitate în aceste piese din 1969, care, realizate din diferite țesături, creion, ață, transpirație, sânge, devin o tablă de materii a activităților omenești. O anumită monumentalitate și, în același timp, un manifest al fragilității și al prezenței umanului sunt prezente și în instalațiile artistei, precum Machine for Flying Through the Woods (1973), alături de alte opere în spațiu, din materiale textile, pe care artista le realizează și le expune în acei ani în diferite contexte internaționale. O figură-cheie a artei românești, Ana Lupaș nu e doar o artistă prolifică și o personalitate care dezvoltă o gândire în spațiu absolut specială și personală pe scena locală, dar și o importantă organizatoare de expoziții și cea care are rolul esențial în formarea multor generații de artiști la Cluj, la Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu", în perioada comunistă.’’
P.161